Doza de design #1

luni, august 18, 2014 Truta Daniela 0 Comments


De astăzi avem o nouă rubrică, se numeşte "Doza de design" şi va îngloba tot felul de sfaturi pentru amenajări, de la sugestii de palete cromatice până la scurte lecţii de ergonomie.

În ceea ce priveşte paletele cormatice vom pleca de la o imagine cu un colorit interesant şi vom încerca să va dăm câteva exemple de amenajări în care paleta cromatică respectivă a fost folosită cu succes. 


Pentru astăzi am ales o combinaţie formată din albastru, galben şi culoarea lemnului, unde galbenul este folosit în cantităţi mai mici fiind culoarea-accent iar maroul este culoarea neutră ce le pune în evidenţă pe celelalte două. 








Este o combinaţie îndrăzneaţă, ce vibrează orice spaţiu, este folosită cu precădere în livinguri dar, dacă este dozată corect se poate folosi în orice încăpere a casei...



dormitor,

birou,

 hol,

chiar şi într-o cafenea. 

Dar combinaţia este cel mai bine etalată într-ocamera de copii, culorile putând fi folsite aici la saturatia lor maximă.



 Deci dacă aveţi o încăpere pe care nu ştiţi cum să o însufleţiţi, aceasta este o paleta cromatica de retinut!



 Nu detin drept de autor pentru niciuna dintre imaginile de mai sus.

0 comentarii: