Bicicleta, concept-barul din Centrul Vechi

sâmbătă, septembrie 27, 2014 Truta Daniela 0 Comments

Pe când căutăm idei interesante pentru un proiect de facultate am descoperit bicicleta. Nu, nu vehiculul pe două roţi, ci Bicicleta, concept-barul din Centrul Vechi. Acesta este un local destinat bicicliştilor urbani dar nu numai ce şi-a deschis porţile undeva în 2012 . După cum spuneam, se află chiar în inima capitalei, la etajul al doilea al clădirii de pe stradă Lipscani de la numărul 38.


                                                   


Spaţiul este mai exact o mansardă mai înalta ce are atât ferestre tipice unei mansarde cât şi ferestre obişnuite ceea ce face că localul să fie extrem de luminos. Când intrii, primul instinct este să te holbezi peste tot incercad să descoperi pe unde au mai fost refolosite piesele de bicicletă. De altfel, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la mobilierul lor este că pe măsură ce mă uităm mai atent mai descopeream vreo bucăţică de bicicletă asamblată ingenios pe undeva. Unul dintre cele două modele de scaune au şezutul format din două şei, iar al doilea model de scaun are spătarul în formă de ghidon, Mesele rotunde au drept cadru o roată, iar de pe stâlpii de beton se apleacă ghidoane cu faruri de bicicletă montate în centru. 


                                                   


                                                   

Dacă vă întrebaţi, componentele de bicicletă provin fie din fosta fabrică Tohani care a produs celebrele biciclete Pegas, fie sunt comandate din Marea Britanie şi sunt din anii `30-`40. Trebuie să menţionez că mobilierul a fost realizat de Ştefan, proprietarul barului, împreună cu tatăl sau (doar scaunele şi candelabrul au fost realizate de Vertigo Metal Design) 





În amenajare predomină stilul industrial, pe jos este turnat beton elicopterizat iar pereţii şi grinzile sunt finisate cu beton aparent . Pentru a mai” îndulci” puţin acest aspect destul de dur al betonului, tavanul de mansardă a fost vopsit în albastru deschis. Tot din acest motiv designerii au decis să aducă lemn în amenajare, astfel barul şi blatul meselor sunt făcute din lemn de plop. 





Pe pereţi se observă din loc în loc tot felul de afişe şi ele tot cu trimitere la tematica barului (spre exemplu chitanţe de la fabrica Tohani puse în ramă) 




Barul este şi el foarte lung, potrivit spaţiului. Extremităţile acestuia sunt realizate din piele lucrată de Boohooho Leather Design, fiind inspirat din centurile cu scule folosite la depănări. Super ingenios mi s-a părut şi suportul pentru picioare de la bar făcut din zeci de ghidoane. Decoraţiunea din spatele barului, bicicleta care se prelinge este tot ideea lui Ştefan şi a fost realizată din 3000 de piuliţe! În Bicicleta există de asemenea şi o zona de lounge de unde se poate admira candelabrul făcut tot din faruri de bicicletă. 



Amenajarea a fost realizată de Open Space Design (arh. Violeta Apostol, arh. Alina Turdean) dar după cum chiar ele susţin, a fost o colaborare permanentă cu proprietarii, barul fiind deci un mix de idei. Ştefan, proprietarul, se declara biciclist convins şi evident că barul este că o mică oază pentru cei ce adoră bicicletele, dar eu va spun că nu trebuie să ştiţi să mergeţi pe bicicletă că să puteţi savura o cafea în Bicicleta. Aşa că am încălecat pe-o să şi ne vedem acolo!

                                       

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designchapter.org
All rights reserved.

0 comentarii: