Pavilionul României la EXPO 2017 Future Energy

miercuri, septembrie 09, 2015 Alexandra Patrascu 1 Comments




Expozițiile mondiale de arhitectură datează încă din secolul al XIX-lea și oferă națiunilor participante prilejul de a-și prezenta valorile culturale, realizările științifice și elementele de brand, toate în contextul temei expoziției. În 2017, va avea loc următoarea expoziție mondială de arhitectură, în Astana, Kazakhstan și are că temă “Future Energy” (energia viitorului). Prin urmare pavilionul României la Astana 2017 ar trebui să promoveze energia sustenabilă și sursele de energie alternative, înglobând în același timp specificul țării.



Conceptul meu s-a bazat pe legătură fundamentală dintre energie și mișcare. Apa este una dintre cele mai utilizate surse de energie, iar energia hidraulica a fost folosită încă din Antichitate cu ajutorul morilor de apa. Moara de apa generează o mișcare de rotație perpetuă care simbolizează un proces de transformare, evoluție, amintind în același timp de ciclicitate, de legătură dintre energie și materie, viață. Această mișcare constituie sursa mea de inspirate în crearea acestui pavilion.






Un alt motiv important pentru care am ales moara de apa il constituie faptul că această este reprezentativă pentru România, în țara noastră aflându-se cel mai mare complex mulinologic de pe continent, cel de la Rudăria.

Definită de dinamism, forma pavilionului amintește de simbolul infinitului. În același timp, un element important îl consituie această crestere și descreștere a formei pavlionului, care sugerează oscilația periodică a apei cât și un proces de schimbare și evoluție.







În ceea ce privește legătura dintre exteriorul și interiorul pavilionului, m-am bazat pe aceeași idee de evoluție. Coaja este formată dintr-o rețea de grinzi și stâlpi de lemn, material natural, folosit și în construcția morilor de apa. Catre centru, formele căpăta un aspect rafinat, iar materialul folosit este corian pentru piesele de mobilier. Am decis ca expunerea din interiorul pavilionului să ilustreze imagini cu centralele hidraulice din România.







Ca funcțiune, pavilionul înglobează o zonă pentru proiecții, conferințe, bar și info point, ocupând o suprafața de 50 X 20 metri. În partea stânga se regăsesc sala de conferințe și zona de expunere, iar în partea dreaptă barul, care are o capacitate de 20 locuri. Accesul se poate face prin două zone diferite, marcate printr-o tratare diferită a pardoselii, iar trecerea dintr-o parte în cealaltă se face strict prin intermediul culoarului.

Pavilionul meu face referire la legatura esentiala dintre energie, miscare si materie, atat prin forma inspirata din miscarea morii de apa, cat si prin experienta pe care o ofera privitorilor in interior.



Un comentariu:

  1. Splendida realizare,felicitari stimata Domnisoara Alexandra.A si castiga concursul,s eva construii acest model?
    Cu prietenie.MI-arplacea s acolaboram.tel;0730532568
    Urkon Elemer

    RăspundețiȘtergere